top of page

OPERATIA DE CATARACTA

 

Vedeţi înceţosat sau neclar?
Culorile par sterse?

Ochelarii nu vă mai ajută?
Lumina vă pare mai strălucitoare sau orbitoare?
Simţiţi că v-a scăzut vederea pe timp de noapte sau vedeţi halouri în jurul surselor luminoase?

In cazul în care aveţi unul sau mai multe dintre aceste simptome este posibil să aveţi cataractă, o afecţiune caracterizată prin opacifierea cristalinului natural care afectează numeroase persoane odată cu înaintarea în vârstă. Cataracta reprezintă principala cauză de pierdere a vederii la adulţii cu vârsta de peste 55 de ani.

 

Mecanismul vederii
Ochiul functionează ca o cameră de luat vederi. Atunci când privim un obiect, razele de lumină provenite de la acesta pătrund în ochi prin cornee. Cristalinul, lentila din spatele corneei, focalizează razele luminoase pe retină. Aceasta transformă razele în impulsuri electrice care ajung prin nervul optic până la creier. Creierul procesează impulsurile electrice in imagini. Vederea unor imagini clare, bine focalizate, depinde în mare măsură de cristalin.

 

Miopia
Persoanele care suferă de miopie pot vedea foarte bine la distanţe mici, însă au probleme la vizualizarea obiectelor aflate la o distanţă mai mare. Miopia este de obicei cauzată de un ochi care are axul prea lung, ceea ce face ca lumina să se focalizeze în faţa retinei.

 

Hipermetropia
Persoanele care au hipermetropie pot vedea obiectele situate la distanţă însă văd cu dificultate obiectele apropiate. Hipermetropia este cauzată, de obicei, de un ochi care are axul prea scurt, ceea ce face ca lumina să focalizeze în spatele retinei.

 

Presbiopia
Presbiopia este un viciu de refracţie asociat vârstei care implică pierderea capacităţii ochiului de a focaliza obiectele apropiate. Acest fenomen este cauzat de diminuarea elasticităţii cristalinului natural.

 

Astigmatismul
Uneori suprafaţa corneei are o forma ovoidală, curburile sale fiind inegale. Aceasta anomalie frecvent întalnită, denumită “astigmatism”, produce vedere înceţosată sau distorsionată. 
Presbiopia, miopia, hipermetropia sau astigmatismul nu sunt afectiuni ci vicii de refracţie care necesită utilizarea unor lentile de corecţie pentru a putea vedea clar obiectele apropiate sau cele situate la distanţă.
Un aspect important de reţinut este că operaţia de cataractă vă poate scăpa de ochelari.

 

Cataracta
Cataracta este o boală asociată cu procesul normal de îmbătrânire.
Cataracta este principala cauză de pierdere a vederii la adulţii cu vârsta de peste 55 de ani. Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului natural al ochiului. Acesta functionează ca lentila unei camere de luat vederi, focalizând razele de lumină pe retină. Cristalinul uman poate deveni opac împiedicând pătrunderea luminii.
Cataracta poate fi motivul pentru care imaginile devin neclare, culorile sterse sau vederea pe timp de noapte dificilă. Această afecţiune poate fi cauza fenomenului prin care ochelarii dumneavoastră de citit sau bifocali nu mai sunt utili.
Singura metodă de a trata cataracta este intervenţia chirurgicală prin care se îndepărtează cristalinul natural opacifiat. Acesta este înlocuit cu un cristalin artificial, care vă redă vederea si vă îmbunătăţeste calitatea vieţii.

 

Operaţia de cataractă
Îndepărtarea cataractei reprezintă una dintre cele mai sigure si eficiente proceduri chirurgicale. Operaţia presupune realizarea unei incizii foarte mici la nivelul ochiului si introducerea unui instrument de dimensiunea unui vârf de pix pentru a tăia si extrage cristalinul opacifiat. După ce cristalinul opacifiat este îndepărtat, prin aceeasi incizie este introdus cristalinul artificial.

 

Ce este cristalinul artificial?
Cristalinul artificial este un dispozitiv care se implantează în timpul operaţiei de cataractă.
În cele ce urmează sunt descrise cele trei tipuri de cristaline artificiale disponibile în prezent si scopul pentru care a fost dezvoltat fiecare:
- Cristalinele artificiale monofocale vă asigură o vedere clară la distanţă. Majoritatea pacienţilor vor avea nevoie în continuare de ochelari pentru citit sau lucrul la computer.
- Cristalinele artificiale torice care corectează astigmatismul sunt destinate pacienţilor cu astigmatism cornean. Ele asigură pacienţilor o vedere clară la distanţă, reducând dependenţa de ochelari. Majoritatea pacienţilor are însă nevoie de ochelari pentru citit sau lucrul la computer.
- Cristalinele artificiale multifocale sunt create pentru corectarea presbiopiei. Scopul acestora este asigurarea unei vederi clare la distanţă şi apropiere.

 

Cataracta poate recidiva?
După ce cataracta a fost îndepărtată, aceasta nu mai poate recidiva. Prin urmare, cristalinul pe care îl alegeţi este cel pe care îl veţi păstra toată viaţa. Cu toate acestea, în timp, pacienţii se pot plânge că vederea lor a devenit din nou neclară. Această afecţiune este cunoscută drept cataractă secundară si se tratează rapid si usor printr-o procedură cu laser realizată în cabinet.

 

Cine poate realiza operaţia de cataracta?
Numai medicii oftalmologi chirurgi care sunt calificaţi în domeniul chirurgiei oftalmologice a polului anterior pot realiza operaţia de cataractă.

 

Care este sansa de reusită a operaţiei de cataractă?
Operaţia de cataractă are o sansa de reusită de peste 98%. Inovaţiile continue ale tehnicilor si instrumentelor au făcut ca procedura să devină mai sigură ca niciodată.

 

Tehnologia folosită la Clinica Oftalmologică Oftalux
Echipamentul pentru operaţia de cataractă prin facoemulsificare Alcon Centurion Vision System permite chirurgului oftalmolog să efectueze o chirurgie oculară individualizată pentru fiecare pacient. Acest sistem permite obţinerea unor rezultate chirurgicale mult mai bune în condiţiile unei siguranţe superioare tehnicilor operatorii clasice.

Pacientului care vine pentru intervenţia de cataractă i se efectuează un consult oftalmologic complet si măsurătorile necesare pentru stabilirea tipului de cristalin artificial.

 

Ce trebuie sa facă pacientul înaintea operaţiei?

1. Efectuează analizele de laborator: hemoleucograma, glicemia, creatinina, coagulograma. Pentru operaţia de cataracta analizele au valabilitate o lună.
2. Efectuează consult cardiologic si EKG (obţine un aviz cardiologic si ajustarea medicaţiei anticoagulante 3 zile pre si postoperator). 
3. Telefonează la secretariatul Clinicii Oftalux Bucuresti si programează operaţia (telefon secretariat 0728012155 sau 0213351100 L-J 11-19; V 9-17) si alege tipul implantului de cristalin.
4. Pregătirea ochiului înainte de operaţie. Cu trei zile înainte de operaţie începe pregătirea ochiului, care urmează să fie operat, cu Vigamox o picătură de 4 ori pe zi si Voltaren sau Diclofenac o picătură de 4 ori pe zi.

 

Ziua intervenţiei

1. Este important să nu se întrerupă tratamentul pentru afectiunile preexistente nici în ziua intervenţiei!
2. În ziua intervenţiei: 
a. pacientul va veni însoţit.
b. doamnele nu se vor machia.
c. pacientul bea apă plată în ziua intervenţiei, dar nu consumă alcool.
d. pacientul nu mănâncă nimic cu 4 ore înainte de ora programată pentru operaţie (exceptie pentru pacientii cu diabet zaharat);poate bea apa.
e. înainte de operaţie pacientului i se completează foaia de observaţie, i se măsoară tensiunea arterială (nu se poate face operaţia dacă tensiunea arterială este mai mare de 160mmHg), i se pun picături de dilatat pupila, se testează dacă este alergic la xilină si iod si se poate monta eventual o linie venoasă.
f. pacientul intră în sala de operaţie si se efectuează anestezia locală cu picături/injectare retrobulbară cu xilina 2%; operaţia de cataractă nu se efectuează cu anestezie generală (pacientul nu este adormit în timpul procedurii); procedura este nedureroasă. 
g. durata pregătirilor în sală este de 20 minute. 
h. intervenţia chirurgicală durează între 15 si 45 de minute. 
i. timpul pe care pacientul îl va petrece în clinică va fi de 3-4 ore.

 

Ce trebuie să facă pacientul după operaţie?

1. Pacientul va pleca cu ochiul pansat si nu va scoate pansamentul.
2. După intervenţie pacientul va primi o scrisoare medicală cu reţetă (picături pe care va trebui să le cumpere de la farmacie). Este absolut necesar ca pacientul să urmeze tratamentul prescris în scrisoarea postoperatorie începând de a doua zi de la operaţie, după scoaterea pansamentului.
3. Acasă pacientul evită să doarmă 7 zile pe partea operaţiei, nu apasă pe ochi şi nu se freacă la ochi! Dacă are dureri va putea lua un analgezic (dacă nu este alergic la analgezicul utilizat). 
4. Este obligatoriu ca pacientul să vină la controlul de a doua zi, la o săptămână si la o lună de la operaţie.
5. La controlul de a doua zi pansamentul va fi scos si se va face toaleta locală;initial pacientul va vedea usor cetos apoi vederea se va clarifica din ce n ce mai mult in zilele urmatoare. 
6. La controlul de o lună i se vor prescrie ochelarii finali.
7. Pacientul trebuie să se ferească să stea în praf sau curent.
8. Poate să facă o plimbare afară a doua zi după intervenţie.
9. Este indicat să poarte ochelari de soare cu protecţie UV.
10. Se poate uita la TV si poate citi.
11. Nu se spală la ochiul operat 7 zile, ci doar curăţă usor pleoapele cu un tampon steril cu ser fiziologic cumpărat de la farmacie.
12. Poate face dus a doua zi, dar pe cap se poate spăla doar după 3 zile având grijă să nu îi intre sampon în ochi. Este bine să se spele cu sampon pentru copii si în timpul spălării să stea cu capul pe spate.
13. Informează medicul de familie asupra operaţiei efectuate si îi lasă o copie după scrisoarea medicală.

bottom of page